joi, 28 august 2008

Asigurari auto RCA si Carte Verde

Asigurarea obligatorie RCA – Informatii Generale

Asigurarea de raspundere civila auto (RCA) este asigurarea prin care in cazul unui accident auto produs din vina conducatorului asigurat, tertii prejudiciati primesc despagubiri pentru daunele materiale si/sau vatamarile corporale suferite.
RCA este fundamental diferita de asigurarea tip Casco, aceasta din urma fiind o asigurare facultativa; la asigurarea Casco, asiguratul este cel care primeste despagubiri pentru daunele produse autovehicului sau, si nu un tert.
Asigurarea RCA este deci foarte importanta si în cazul când proprietarul unui autovehicul a încheiat o asigurare tip Casco, pentru avarii din propria vina si furt. Incepand cu luna ianuarie 2007, polita de asigurare de raspundere civila auto obligatorie in Romania (RCA) include nu doar acoperirea riscurilor specifice pe teritoriul tarii noastre, ci si-a extins aria de valabilitate pentru toate tarile din Uniunea Europeana. Polita de raspundere civila auto include si tariful pentru Carte Verde - asigurarea pentru autovehicul la iesirea din tara.
Toti proprietarii de autovehicule trebuie obligatoriu sa încheie o asigurare de raspundere civila auto (RCA) si sa plateasca toate primele de asigurare aferente.

Asigurarea RCA este obligatorie

Asigurarea RCA este obligatorie deoarece asigura celui pagubit primirea despagubirilor pentru daunele suferite, independent de situatia materiala/financiara a celui care a produs paguba (fara a-i afecta acestuia din urma bugetul). Asigurarea de raspundere civila auto este atat in interesul tertului pagubit, dar si a celui care a produs paguba.

Încheierea contractului de asigurarea RCA si Carte Verde

In cazul achizitionarii unui autovehicul nou, asigurarea RCA se poate încheia inainte de ridicarea autovehiculului, pe baza facturii proforme si a fisei tehnice, fie la sediul nostru, fie la domiciliul dvs, si chiar la sediul dealerului. Asigurarea intra în vigoare imediat, dumneavoastra fiind asigurat chiar si pe parcursul primului drum efectuat.
Cand autovehiculul este dobandit în regim de leasing, caz în care proprietarul este societatea de leasing, obligatia încheierii RCA revine utilizatorului, fiind insa necesara consultarea proprietarului in ceea ce priveste lista cu asiguratorii agreati.
Daca achizitionati un autovehicul second hand, trebuie sa stiti ca asigurarea RCA a proprietarului initial (vânzator) înceteaza în momentul intrarii în vigoare a contractului de vânzare-cumparare. Asigurarea RCA anterioara nu se mosteneste de catre noul proprietar (cumparator). Acesta este motivul pentru care este recomandabil sa încheiati imediat asigurarea RCA proprie, astfel încât sa fiti asigurat din prima clipa de când ati dobândit noul autovehicul. Politia nu elibereaza numar provizoriu pâna când noul proprietar nu dovedeste ca are asigurare RCA. Proprietarul vânzator are dreptul sa primeasca înapoi de la asiguratorul RCA partea din prima platita în avans aferenta perioadei ramase pâna la expirarea valabilitatii asigurarii. Pentru a recupera aceasta suma, el trebuie sa se adreseze asiguratorului si sa prezinte certificatul fiscal de radiere auto eliberat de adm fin impreuna cu originalul politei rca si o cerere scrisa.
Contractul de asigurare RCA se poate încheia cu oricare din societatile de asigurare autorizate în acest sens. La încheierea contractului RCA si plata primei de asigurare – pe o perioada de 6 sau 12 luni în functie de optiunea dvs. - vi se va elibera o polita de asigurare care atesta plata primei de asigurare si mentioneaza perioada de valabilitate.
Raspunderea asiguratorului înceteaza la ora 24 a ultimei zile înscrise pe polita RCA, deci aveti în vedere faptul ca polita de asigurare trebuie reînnoita la expirare. Pentru reinnoire trebuie efectuata plata unei noi prime, aferente perioadei urmatoare pentru care optati.
În cazul in care nu ca reinointi asigurarea RCA la timp, prin plata primei de asigurare, trebuie retinut ca deveniti neasigurat, iar daca produceti un accident în perioada în care asigurarea RCA si-a pierdut valabilitatea sunteti direct raspunzator pentru consecintele legale si materiale produse.

De regula, polita RCA intra in vigoare in 72 de ore de la data achitarii primei de asigurare (3zile), cu exceptia reinnoirii inainte de expirare, caz in care polita intra in vigoare in ziua urmatoare celei de expirare a politei reinnoite.
De exemplu:

  • daca polita dumneavoastra expira la data de 30.06.08 si o reinnoiti pana pe 30 inclusiv, polita va fi valabila incepand cu data 01.07.08
  • daca polita dumneavoastra expira pe 30.06.08 si solicitarea unei noi polite apare dupa aceasta data, respectiv pe 01.07.08, noua polita va fi valabila incepand cu data de 04.07..08

Plata primelor de asigurare RCA

Tarifele de prime practicate pentru asigurarea obligatorie RCA si Carte Verde difera de la o societate la alta.
Analizati cu atentie ofertele de pret pentru a lua în calcul toate datele existente, pentru ca în cazul politelor de asigurare cu valabilitate dupa 1 ianuarie 2007, tarifele de prime sunt stabilite exclusiv de catre societatile autorizate în functie de propriile criterii, respectandu-se bineinteles limitele minime si maxime de pret si limitele de raspundere impuse de comisia de supraveghere a asigurarilor.
Plata se poate efectua cu OP sau numerar.

Controlul

Dovada faptului ca aveti o asigurare RCA si Carte Verde se face cu polita de asigurare si ultimul document de plata (chitanta sau OP vizat de banca), care dovedeste ca ati achitat primele de asigurare scadente. Aceste documente trebuie sa le aveti în permanenta asupra dumneavoastra pentru ca autoritatile competente pot sa le ceara. În plus, pentru politele emise cu începere din acest an, asiguratorul va va elibera si o vigneta, care va fi aplicata pe parbrizul autovehicului pe care îl detineti si care va indica perioada de valabilitate a asigurarii RCA.
Aceste documente (polita si chitanta/OP) va sunt necesare si la înscrierea autovehiculului în circulatie, la schimbarea numarului de înmatriculare a autovehiculului si la inspectia tehnica periodica a autovehiculului.
Prin înfiintarea sistemului informatic unic de evidenta a tuturor asigurarilor RCA, asiguratorii transmit situatia exacta a tuturor contractelor de asigurare si a platilor primelor de asigurare care va fi comparata cu situatia la zi a autovehiculelor înmatriculate, si va exista lista completa a autovehiculelor neasigurate RCA.

Limitele de raspundere ale asiguratorului RCA

Despagubirile platite de o societate de asigurare unui tert pagubit într-un accident auto, în baza asigurarii RCA încheiata pentru autovehiculul care a produs accidentul, nu vor depasi valoarea prejudiciilor cauzate si nici limitele maxime (limitele de raspundere) la care s-a angajat asiguratorul. Aceasta înseamna ca, în situatia în care valoarea daunei depaseste limitele la care asiguratorul s-a angajat în schimbul primei de asigurare platite, diferenta nu este acoperita de catre societatea de asigurare.
Limitele maxime de despagubire prin RCA sunt de:
1. Cu începere de la 1 ianuarie 2008, limitele de raspundere se aliniaza la cele prevazute în legislatia Uniunii Europene, neputând fi mai mici de:
  • echivalentul a 150.000 euro pentru daune materiale;
  • echivalentul a 750.000 euro/persoana pentru vatamari corporale.

Pentru anul 2009 limtele vor fi 300.000 euro pentru daune materiale iar pentru vatamari corporale 1.500.000 euro.
Prin urmare, atunci cand comparati ofertele de tarife disponibile la diferite societati de asigurare, tineti cont si de limitele în care asiguratorii RCA raspund în caz de accident.

Lipsa asigurarii RCA

Daca sunteti proprietar de autovehicul si nu încheiati asigurarea obligatorie RCA sau nu o mentineti în valabilitate în mod continuu, prin plata primelor de asigurare, savârsiti o contraventie si, prin urmare, sunteti pasibil de amenda de la 1000 RON la 2000 RON si retinerea certificatului de înmatriculare, pâna la prezentarea documentului privind încheierea asigurarii – contraventie care se constata de catre personalul Politiei.
Din punct de vedere legal, un autovehicul a carui înmatriculare este suspendata nu poate fi utilizat pe drumurile publice, în caz contrar proprietarul acestuia fiind pasibil de o amenda cuprinsa între 3000 si 5000 RON.
În plus, în situatia în care provocati un accident si nu detineti o asigurare RCA sau Carte Verde valabila, persoana pe care ati prejudiciat-o este îndreptatita sa solicite despagubiri fie direct de la dvs. (pe cale amiabila sau urmare a unei decizii judecatoresti), fie indirect, începând din 2005, apelând la Fondul de protectie a victimelor strazii (care are dreptul sa recupereze de la dvs. despagubirea platita tertului pe care l-ati pagubit).
Paguba produsa poate ajunge la sume foarte mari a caror plata poate depasi bugetul unei familii. Având în vedere acest aspect cel care circula fara a avea o asigurare de raspundere civila auto valabila îsi asuma un risc enorm.
În prezent, calitatea de neasigurat RCA a unui proprietar de autovehicule poate fi identificata si din baza de date la nivel national. În aceasta situatie, veti primi o înstiintare prin care vi se va aduce la cunostinta calitatea de neasigurat si, daca în termenul prevazut de reglementarile în vigoare, nu faceti dovada încheierii asigurarii RCA, înmatricularea autovehicului pe care îl detineti va fi suspendata din oficiu.

Ce trebuie facut dupa producerea unei daune?

Ambii participanti la producerea accidentului trebuie sa completeze formularul de constatare al accidentului la politie.
La completarea acestui formular se recomanda mare atentie la înregistrarea exacta a faptelor petrecute. Vinovatia se stabileste de organul de politie, pe baza descrierii exacte a evenimentului.
Pagubitul trebuie sa se adreseze asiguratorului celui care este vinovat de producerea daunei, cu procesul verbal de constatare de la politie si cu copia dupa asigurarea RCA a vinovatului de producerea daunei.
În situatia în care cel vinovat de producerea daunei nu detine o asigurare obligatorie RCA valabila la data producerii accidentului, va recomandam sa va adresati Fondului de Protectie a Victimelor Strazii, Fond care este administrat de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (www.baar.ro). Din acest fond se acorda despagubiri tertului prejudiciat printr-un accident auto în care autovehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat RCA (caz în care se acopera atât daunele materiale, cât si vatamarile corporale, urmând ca Fondul sa îsi recupereze banii de la persoana vinovata) sau în cazul în care autorul a ramas neidentificat (caz în care fondul acopera numai vatamarile corporale).

Calculator RCA Online

Pentru a calcula valoarea asigurarii RCA v-am pus la dispozitie un calculator care va poate ajuta sa comparati preturile oferite de mai multe firme si sa comandati online asigurarea RCA. Click aici pentru a accesa calculatorul RCA. In continuare puteti gasi informatii utile legate de asigurarea RCA. Daca sunteti din Constanta si doriti sa comandati veti beneficia de asemenea si de transport gratuit!


--
Fiiasigurat.ro - Consultanta si asigurari cu comanda online RCA, CASCO, Imobile, de viata