joi, 28 august 2008

Asigurari Imobile

De ce si cand avem nevoie de o asigurare?

Asigurarea de locuinte si bunuri acopera calamitatile, incendiul, explozia fenomenele naturale, furtul prin efractie sau talharie, acte de terorism/vandalism care pot sa va distruga agoniseala de o viata, avand in vedere ca exista situatii ca: inundatiile sau cutremurele ce sunt practic imposibil de prevenit sau de evitat.
In cazurile mentionate sunt puse in pericol atat cladirea locuintei cat si bunurile (mobilier, aparatura electrocasnica, aparatura electronica, imbracaminte, unelte gospodaresti, alimente, etc.).
In cazul furtului prin efractie sau prin talharie va sunt puse in primejdie atat bunurile de valoare cat si locuinta in sine, prin distrugere (usi/ferestre, etc.).
Necesitatea asigurarii locuintei si a bunurilor este sustinuta de argumentele mentionate mai sus. Acest tip de asigurare este cel mai simplu si ieftin mod de protejare a cladirii/locuintei si a bunurilor personale, comparat cu achizitionarea, punerea in fuctiune si sustinerea unui sistem de alarma.
Trebuie sa stiti ca asigurarea locuintei (a cladirii) este obligatorie in momentul când este solicitat un credit bancar si garantarea acestuia catre banca o constituie locuinta.

Exemplu cotatie. Pentru o locuinta estimata la o valoare de piata de 60.000 euro, in functie de riscurile solicitate, prima de asigurare anuala poate pleca de la 84euro/an, pentru riscurile standard si poate ajunge la 168 euro/an, pentru toate riscurile, osciland in functie de societatea aleasa.

Caracteristicile asigurarii

Asigurarea locuintei si a bunurilor continute in aceasta se poate incheia oricând in cursul anului.
Ce se poate asigura:

  • Cladiri de locuinte si alte constructii: cladiri si constructii speciale (cu exceptia terenului) precum si elemente fixe si detasabile de fundatie sau impamântare, instalatii de aer conditionat, lifturi, instalatii fixe de iluminat instalatii fixe hidraulice, igienico-sanitare, de incalzire, toate aferente cladirilor;
  • bunuri casnice: mobilier, aparatura electrocasnica si electronica, lenjerie, incaltaminte, imbracaminte, covoare, perdele, efecte personale, etc.

Ce NU se poate asigura:

  • bani, pietre pretioase, bijuterii, marci postale, tablouri, sculpturi, colectii sau alte obiecte cu valoare artistica, stiintifica sau istorica.

Riscurile pentru care se acorda despagubiri:

  • incendiu;
  • trasnet;
  • explozie (de gaze sau aburi);
  • caderea pe cladire a aparatelor de zbor sau parti ale acestora si obiecte transportate de acestea;
  • cutremur de pamânt;
  • inundatie;
  • furtuna;
  • grindina;
  • ploaie torentiala;
  • prabusiri sau alunecari de teren;
  • greutatea stratului de zapada;
  • avarii accidentale ale instalatiilor de apa, canal, sau incalzire;
  • inundarea apartamentelor cu apa provenita de la vecini;
  • pagube produse datorita actiunii rauvoitoare a unor persoane (terorism, vandalism);
  • furt prin efractie al bunurilor.

Extinderi ale politei de asigurare a locuintei:

  • Asigurarea de raspundere civila legala a membrilor familiei

Despagubiri se acorda si pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca pentru prejudiciul adus unor terte persoane ca urmare a unui eveniment asigurat:

  • vatamari corporale (invaliditate sau deces);
  • avarieri sau distrugeri ale unor bunuri apartinând acestora.

Valoarea despagubirilor este in limita sumei asigurate pentru care opteaza asiguratul:

  • Asigurarea de accidente a membrilor familiei

Se acorda despagubiri asiguratului si membrilor familiei sale nominalizati in polita pentru accidentele suferite care se produc independent de vointa acestora (accidente care au drept urmari diferite grade de invaliditate sau decesul).
Despagubirile sunt in limita sumei asigurate pentru care opteaza asiguratul la incheierea politei.

Cum se aleg optiunile politei

Societatile de asigurare ofera mai multe optiuni: pachete simple sau varianta complexa.
Varianta complexa consta în cuprinderea în asigurare a:

  • cladirii locuintei;
  • bunurilor continute;
  • accidentelor membrilor familiei produse în urma unui eveniment asigurat;
  • raspunderii civile fata de terti în urma producerii unui eveniment asigurat.

Pachetul simplu consta în asigurare unei singure sectiuni sau a combinarii acestora în functie de necesitatile asiguratului, de riscurile specifice zonei în care este amplasata cladirea, de valoarea bunurilor detinute sau de posibilitatile financiare ale asiguratului care alege 1 sau mai multe dintre sectiuni.
In general, societatile de asigurare pun conditia ca asigurarea de accidente sau de raspundere civila sa fie încheiata împreuna cu asigurarea imobilului si/sau bunurilor (oferindu-se totodata si reduceri de prima).

Cum se alege un contract?

Polita de asigurare a imobilului si a bunurilor se alege in functie de doua criterii: riscurile care se doresc a fi acoperite prin asigurare si posibilitatile de plata ale asiguratului.

Alegerea riscurilor care se pot asigura

Riscurile acoperite sunt identice atât pentru asigurarea cladirii locuintei cât si a bunurilor continute, exceptie facand furtul care este asigurat doar pentru bunuri.
In general, societatile de asigurari impun, pentru cladiri si bunuri, asigurarea asa numitelor 'riscuri standard' (incendiu, trasnet, explozie, caderi de corpuri grele pe cladiri), celelalte riscuri numite 'extinderi' (cutremur de pamânt, inundatie, furtuna, grindina, avalansa de zapada, alunecari de teren, etc.) fiind optionale.
Unele societati de asigurare ofera si acoperirea prin asigurare a unor riscuri speciale ca: riscuri politice (greve, tulburari civile) si terorismul sau vandalismul sau de alta natura, dar considerate tot cu regim special: inundarea apartamentelor de bloc cauzata de instalatiile proprii de apa sau de încalzire sau provocata de apa provenita de la apartamente vecine.
Riscul de furt se asigura numai împreuna cu celelalte riscuri.In ceea ce priveste bunurile, acestea pot fi asigurate în totalitate sau numai o parte din acestea.

Alegerea perioadei asigurate
Polita de asigurare se poate încheia pe o perioada de 1 an dar si pe perioade mai scurte, dar nu mai putin de 1 luna.


Alegerea sumei asigurate
Suma asigurata pentru cladiri si bunuri reprezinta valoarea reala a acestora la data asigurarii. Adica, valoarea de nou (pretul de înlocuire) din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuintarea si starea de întretinere a bunului respectiv.

Metodologia de calcul a valorii reale a cladirilor / imobilelor presupune date ca: anul construirii, materiale de constructie folosite pentru fundatie, pereti, acoperis, finisaje interioare si exterioare, suprafata încaperilor, grosimea peretilor, etc.; pe care asiguratul trebuie sa le furnizeze.

Suma asigurata pentru raspunderea civila legala fata de terti este suma maxima care se poate despagubi pe parcursul perioadei asigurate pentru prejudiciile aduse tertilor în urma unui eveniment asigurat (vatamari corporale, inclusiv deces si pagube materiale).

Aceasta suma se stabileste de catre asigurat la încheierea politei.

Suma asigurata pentru accidentele suferite de catre membrii familiei este suma maxima care se poate despagubi pe perioada asigurata si se stabileste de catre asigurat la încheierea politei.

Dupa stabilirea sumelor asigurate si alegerea riscurilor care doriti sa fie acoperite de asigurare, societatea de asigurari propune o prima anuala de asigurare.
Evident, cea mai buna optiune este încheierea unei polite complete, cu cuprinderea tuturor riscurilor, însa, în functie de posibilitatile financiare ale fiecaruia, se poate renunta la acoperirea anumitor riscuri si atunci polita devine mai ieftina.

Cum se completeaza un contract de asigurare a locuintei si a bunurilor?

Polita de asigurare trebuie citita cu foarte multa atentie, avand in vedere ca textul contine termeni atat juridici cat si economici si tehnici. Se recomanda consultarea asiguratorului în cazul în cazul în care exista chestiuni neclare sau probleme de interpretare.
Contractul de asigurare este compus din: polita de asigurare, clauze contractuale si anexe.
Polita de asigurare este, de regula, o pagina formular care cuprinde:

  • declaratiile asiguratului referitoare la:
    • identificarea acestuia (nume, prenume, adresa, cod numeric personal, telefon);
    • identificarea obiectului asigurarii (cladiri, bunuri, membrii familiei, raspunderea civila fata de terti);
    • riscurile pentru a caror acoperire optati (separat pentru cladiri si separat pentru bunuri).
  • sumele asigurate referitoare la cladiri, bunuri, accidente si raspundere civila;
  • prima de asigurare si modalitatea de plata a acesteia (integral sau în rate); în cazul platii în rate se mentioneaza exact termenele de plata;
  • mentiuni speciale (riscuri ce se adauga sau se exclud fata de cele mentionate în clauzele contractuale, cesiuni, etc.);
  • data emiterii politei;
  • semnaturile ambelor parti (asigurat si asigurator) si stampila asiguratorului;
  • mentiuni referitoare la documentele incluse în contractul de asigurare (conditii de asigurare, copii dupa anumite documente si anexe);

Clauzele contractuale
Sunt denumite, in principiu, conditii de asigurare si cuprind, în mod special, elementele descrise la modul de alegere a unui contract de asigurare (drepturi, obligatii, riscuri acoperite, excluderi, modalitati de despagubire).
Anexele
Anexele cuprind lista cu bunurile asigurate si date despre identificarea lor (tip, model, serie, an de fabricatie si eventual chitante de achizitie), cat si chestionarul referitor la cladiri si riscurile asigurate.

Vreau asigurare imobil!

Pentru a putea afla diferite cotatii pentru asigurarile de imobile pe care partenerii nostri le pun la dispozitie v-am pus la dispozitie un formular prin care puteti calcula pretul unei asigurari si puteti trimite o comanda online. Pentru mai multe detalii click aici.

--
Fiiasigurat.ro - Consultanta si asigurari cu comanda online RCA, CASCO, Imobile, de viata